Calul, un prieten, prin dresajul natural

dresaj natural articol

Zice-se că vinul iți spune mereu o poveste atunci când îl bei, și iată cum de într-o seară langă șemineu ne-a povestit că ar fi frumos să organizăm un workshop de dresaj natural. Nu știm sigur dacă vinul sau caii zburdalnici din capul nostru ne-au dus cu gândul la Denis Ștefan, un extraordinar instructor și talentat actor pe care am hotărât noi să îl învităm la clubul ,,La Mesteceni”.

Cel mai ușor a fost să găsim oameni de cai, doritori să evolueze, să învețe și să împărtășească iubirea aceasta pentru cai, de care zice-se că nu te mai scapi niciodată. Fascinant a fost însă când ne-am trezit cu oameni din toate colțurile țării și chiar de peste hotare, având alături de noi și o minunată călăreață sosită din orașul unde dresajul este la cel mai înalt nivel, Viena.

Workshop-ul s-a desfășurat natural, pentru că altfel nu se putea, pe o perioada de 4 zile. Denis Ștefan a avut o energie debordantă și o manieră fascinantă de a ne transmite informațiile, reușind și performanța de a ne face să considerăm că cele șase ore de workshop zilnic au trecut mult prea repede. Seara langă șemineu însă discuțiile au continuat și workshop-ul s-a transformat continuând într-o atmosferă caldă de prietenie. L-am ascultat cu toții încântați atat de cunoștințele transmise cât și de pasiunea cu care ne vorbea despre cai. Am conștientizat că problemele sunt la noi și că munca de la sol, alături de cal, poate fi la fel de fascinantă ca orice plimbare călare. Denis Ștefan a lucrat cu fiecare călăreț în parte, ne-a ajutat să vorbim mai bine limbajul cailor, să le înțelegem mai bine nevoile și trăirile și, cel mai important, să le devenim prieteni.

 Am pregătit acest eveniment cu drag și pasiune, am pus la dispoziție caii noștri și am avut grijă să oferim și un meniu special. Dimineața devreme, herghelia ,,La Mesteceni” ne-a purtat călare printr-un minunat peisaj transilvănean, învăluit în lumina răsăritului și pîlcuri de ceață misterioasă. Am făcut totul din considerație pentru cei care, până la urmă, au călătorit distanțe mari din iubire fața de cai.

 Oaspeții i-am întâmpinat cu o strângere de mână, însă la plecare ne-am despărțit cu o îmbrățișare și ne-am promis ca următorul eveniment să fie din nou sub mesteceni.